Economie

Industria
Oraşul Pâncota face parte din cadrul centrelor cu o industrie bine reprezentată în cadrul judeţului Arad, participând în anul 1990 cu 10,2% la realizarea valorică a producţiei industriale globale a judeţului. Din acest punct de vedere, se situează pe locul al III-lea, după municipiul Arad şi oraşul Lipova.

Principala ramură industrială care se impune atât pe plan local cât şi naţional este industria de prelucrare a lemnului, reprezentată prin S.C. ,,Pâncotas" S.A. cunoscută pentru producerea de mobilă curbată.

 

Această unitate economică înfiinţată în anul 1912 este amplasată în partea de SV a localităţii, în vecinătatea gării C.F.R., nu departe de pădurile de foioase din zona montană a Zarandului.

Prezenţa materiilor prime în apropiere, existenţa unor posibilităţi de aprovizionare cu cheltuieli de transport reduse, alături de mâna de lucru calificată, au constituit factori hotărâtori în amplasarea acestei fabrici aici, la Pâncota. La toate acestea s-a mai adăugat şi posibilitatea de desfacere a produselor finite, care la început se făcea prin intermediul târgului săptămânal (pieţei).

La înfiinţare, fabrica a aparţinut proprietarului Mihai Mahler şi avea circa 100 muncitori care, potrivit capacităţii la care fusese proiectată, produceau 400 scaune/zi lucrând în 3 schimburi. Începând cu anul al doilea, producţia începe să crească livrându-se primele produse unor parteneri străini.

În anul 1918, întreprinderea îşi încetează complet activitatea, rămânând câţiva muncitori care asigurau paza. Un an mai târziu, adică în 1919, fabrica îşi schimbă proprietarul. Noul patron pe nume Ioan Lannerth, datorită mişcărilor revendicative declanşate de muncitori, investeşte primele sume pentru construcţia de locuinţe. Se realizează primele blocuri de locuinţe cu un singur cat a câte 8 apartamente de pe actuala stradă a Crişului, care sunt folosite şi azi. Apoi s-au construit din cărămidă nearsă câteva case cu câte 4 apartamente care au fost ulterior demolate datorită sistematizării cartierului muncitoresc, şi o serie de spaţii pentru depozitarea mărfurilor.

Din studiul documentelor existente rezultă că în anul 1924, valoarea producţiei industriale globale se ridica la 7 969 928 lei, după care urmează o perioadă de recesiune soldată cu o scădere a producţiei valorice globale, care la 31 decembrie 1926 era de 5 080 000 lei la un număr de 246 salariaţi.

În 10 ianuarie 1927, din cauze neelucidate a izbucnit un mare incendiu care a distrus în totalitate corpul clădirii centrale. Fabrica este reconstruită şi în anul următor, pe lângă lărgirea capacităţii de producţie, îşi îmbunătăţeşte dotarea tehnică prin achiziţionarea unor utilaje ceva mai moderne. Drept urmare, creşte producţia şi odată cu ea şi comenzile, astfel că în anul 1929 s-au livrat circa 71 000 bucăţi mobilier curbat în valoare de 21 000 000 lei.

Criza economică din perioada 1929-1933 este resimţită şi în activitatea fabricii, care pentru a putea face faţă situaţiei dramatice în care se afla, la 1 februarie 1930 intră în cartel cu fabrica de mobilă ,,Mundus" din Caransebeş.

Efectele acestei crize asupra producţiei sunt ilustrate de datele din situaţia de mai jos.

 

Anul
 Bucăţi vândute
 Valoarea produselor
 P/U
 
1929
 70749
 20 835 491
 293
 
1930
 37606
 9 295 260
 252
 
1931
 28605
 5 442 985
 190
 
1932
 25139
 4 775 837
 190
 

 

După 1933, producţia înregistrează creşteri simţitoare realizând în anul 1937 a producţie valorică de 5 604 099 lei.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial nu au fost favorabili întreprinderii, care înregistrează pierderi însemnate ca urmare a blocajului producţiei în magazii.

După război, fabrica înregistrează noi pierderi, şi numai datorită muncitorilor nu-şi încetează complet activitatea în perioada 1945-1948.

Actul naţionalizării din iunie 1948 trece fabrica în proprietatea statului. De acum, unitatea primeşte numele de ,,Intreprinderea de produse finite din lemn Răsăritul". În continuare, ca urmare a investiţiilor făcute din fondurile centralizate, fabrica se dezvoltă, devenind în scurt timp o unitate de interes naţional.

Dinamica producţiei globale indică ritmuri deosebite de la 6 132 000 lei în 1948 la 135 951 000 în 1975, reprezentând o creştere de 22 de ori. După naţionalizare, dintre toate unităţile de profil din ţară, fabrica din Pâncota a fost prima care a început să livreze produse pentru export.

Diversificarea continuă a sortimentelor, îmbunătăţirea sub aspect calitativ a acestora, le-a făcut tot mai competitive, fiind solicitate de parteneri din diverse ţări, multe dintre ele cu tradiţii frumoase în acest domeniu. La finele deceniului VII, 98% din producţia realizată era destinată exportului.

După 1990, unitatea cunoaşte fenomenul de restructurare economică, devenind societatea comercială cu capital de stat ,,Pâncotas " S.A. Activitatea se desfăşoară în continuare urmărindu-se aceiaşi parametri, produse de calitate competitivă în cadrul economiei de piaţă.

La finele anului 1992 această societate avea 1449 angajaţi şi realiza o producţie valorică globală de peste 1 miliard lei.

În prezent, vechea noastră fabrică, privatizată de acum, este cel mai important agent economic cu personalitate juridică din oraş, are un număr de 1005 angajaţi şi o cifră de afaceri de 36,5 miliarde lei. Pe parcursul celor 88 ani de existenţă, modesta noastă întreprindere a asigurat şi continuă să mai asigure locuri de muncă multor localnici. În această perioadă de timp la conducerea ei s-au succedat o serie de specialişti al căror nume a rămas bine cunoscut atât în localitate cât şi în zonă: Kelemen Alex, Budai Iosif, Şanc Dumitru, Dinulescu Titus, Bercea Nicolae, Crişan Mircea ş.a.

În afara acestei unităţi de interes naţional, la Pâncota funcţionează şi câteva intreprinderi ale industriei locale. Dintre acestea amintim fabrica de produse ceramice înfiinţată în jurul anului 1900 de către patronul Lengyel. La început lucrările se efectuau manual, realizându-se cărămizi arse. Producţia medie anuală era de 500 000 bucăţi la un număr mediu de 20-25 muncitori.

Pe parcurs s-au înregistrat progrese în privinţa extragerii argilei, a tehnologiei fabricării cărămizilor şi a arderii. În prezent scoaterea argilei se face mecanizat cu ajutorul unei Elinde iar arderea se face în cuptoare Ring. Ca urmare a acestor modernizări, producţia de materiale ceramice a crescut satisfăcând în prezent atât cerinţele locale cât şi cele zonale.

Dăm în continuare situaţia referitoare la producţia fizică pe etape şi numărul mediu de muncitori utilizaţi.

 

Etape/ani
 Producţia fizică realizată în mii bucăţi
 Nr. mediu de muncitori
 
1944-1948
 500
 25
 
1948-1955
 2700
 50
 
1955-1976
 5500
 70
 
1976-1989
 6500
 73
 

 

După 1990, fabrica de cărămizi se restructurează şi ea devenind mai întâi S.C. ,,Cerexim" S.A., apoi agent economic cu personalitate juridică, având un număr de 73 angajaţi

 

Continuând tradiţiile locale practicate cu pricepere de meseriaşii stabiliţi aici în decursul timpului (tăbăcari, cojocari, blănari, căciulari), în anul 1973 a luat fiinţă cooperativa meşteşugărească ,,Blănarul" cu un număr de 116 angajaţi în 1989, şi cooperativa meşteşugărească ,,Prestarea" cu 165 angajaţi la aceeaşi dată. Prima era profilată pe confecţionarea articolelor din blană şi piele şi a fost deosebit de prosperă până în anul 1990. Cea dea doua presta diverse servicii către populaţie. În prezent, cele două cooperative meşteşugăreşti s-au desfiinţat, majoritatea membrilor lor devenind agenţi economici, persoane fizice cu statut de mic întreprinzător privat care prestează cele mai diverse activităţi (tâmplar, zidar, zugrav, cismar, croitor, lăcătuş, frizer, coafor, pălărier, etc.)

Agricultura
Suprafaţa teritoriului cadastral al teritoriului Pâncota este de 6334 ha, din care suprafaţa agricolă este de 5986 ha, ceea ce reprezintă 92% din suprafaţa totală. Din aceasta, arabilul ocupă 74,5%, păşunile şi fâneţele 15%, iar viile 10,5%.

Utilizarea agricolă a terenului
Solurile fertile, relieful nu prea accidentat, alături de condiţiile climatice prielnice, a permis dezvoltarea agriculturii ca ramură a economiei locale încă din primele etape ale istoriei acestei aşezări. Valorificând aceste condiţii în mod corespunzător, localnicii au imprimat agriculturii pe care o practicau anumite trăsături, materializate în specializarea ei în acele ramuri capabile să le asigure beneficii cât mai mari.

An de an, pe lângă extinderea suprafeţelor cultivate cu cereale au sporit în mod corespunzător şi cele plantate cu viţă de vie. În acelaşi timp a cunoscut a dezvoltare corespunzătoare creşterea animalelor, îndeosebi a celor producătoare de carne şi lapte unde introducerea unor rase superioare a fost o preocupare constantă a locuitorilor.

Întrucât în agricultura ţării noastre, zona Pâncota-Măderat este cunoscută mai întâi ca podgorie şi apoi ca producătoare de cereale sau crescătoare de animale, socotesc firesc să dau câteva amănunte referitoare la istoricul culturii viţei de vie.

Documentele existente atestă trecutul îndepărtat al acestei podgorii. Din studiul lor aflăm că viţa de vie se cultiva în această parte de ţară încă din vremea dacilor, fapt dovedit de descoperirile arheologice făcute în apropierea cetăţii, unde pe un fragment de vas din ceramică brută s-a identificat un desen ce simbolizează o frunză de viţă de vie şi un strugure.

În secolul al XIX-lea, numeroase sate arădene între care şi localitatea noastră unde se cultiva viţa de vie ca urmare a unor donaţii regale au ajuns în stăpânirea feudală a unor mânăstiri, biserici catolice împreună cu viticultorii ce trăiau în aşezările respective.

Prima danie datează din anul 1131, prin care regina Gisella, cu aprobarea regelui Stefan, donează bisericii 8 vii situate în partea de vest a Dealului Mocrea.

În anul 1177, dania regelui Bella al II-lea, reconfirmată de regele Emerich în anii 1202-1203, menţionează satul Sencural (Săncrai), azi dispărut, care în partea de răsărit făcea hotar cu satul abatelui din Pâncota cu 11 vii şi 21 vieri, şi satul Măderat cu 14 vii şi 24 vieri. În total, în actele de danie pentru comitatul Zarand sunt menţionate 53 suprafeţe cultivate cu viţă de vie şi 85 viticultori. După numărul viilor menţionate ca şi al celor ce le lucrau, rezultă că viticultura era destul de bine reprezentată, mai ales dacă luăm în seamă documentele ce amintesc doar viile donate bisericii şi nu toate suprafeţele cultivate cu viţă de vie.

Stăpânirea turcească a avut influenţe negative asupra dezvoltării localităţii în general şi a viticul­turii în special.

După 1616, culturile viticole cunosc o nouă extindere, podgoria Măderat situându-se în prim-planul zonei. Caracteristic pentru aceste vremuri este faptul că aproape toate plantaţiile aparţineau marilor proprietari ce foloseau drept forţă de muncă populaţia locală care în general dispunea de suprafeţe mici de pământ sau nu avea defel.

Unitatea de măsură caracteristică podgoriei Aradului era sapa, echivalentă cu suprafaţa de vie pe care un om o putea lucra într-o zi şi care se ridica la 80-100 stânjeni pătraţi [31]. Micii producători cultivau via pentru consumul propriu iar surplusul îl comercializau.

Documentele din acea perioadă menţionează că unui iobag român îi reveneau 3-6 sape, iar unui ungur 13. Dintre iobagii localnici mai pricepuţi în ale viticulturii, Gh. Ciuhandru menţionează în [9] pe: Tripon Curuţi, Toader Frunzar, Petru Crâşmar, Drăgan Dehelean.

Conscripţia din 1776 consemnează pentru Pâncota existenţa a 155 iobagi cu 278 sape, şi pentru Măderat 136 iobagi cu 263 sape.

În sigiliul localităţilor de care aparţineau, comunităţile locale au inclus câte un element simbolic care să reprezinte această îndeletnicire. Astfel, pentru Măderat (1752) pe sigiliu erau 2 unelte: furca cu două coarne întoarse folosită în viticultură, şi secera folosită în alte activităţi agricole. Sigiliul Pâncotei este şi mai simbolic în acest sens (vezi fotografia).

În anul 1840 apare legea de înfiinţare a ,,Politicii de câmp", după care se stabileau normele cadru ale comunei promontoriale care urmăreau protecţia avutului producătorilor. Căpitanii promontoriali alegeau paznicii. Scaunul promontorial interzicea scoaterea strugurilor din vie fără autorizaţie eliberată de notarul comunei. Tot el interzicea începerea culesului înainte de achitarea taxei promontoriale.

Oficiul de metrologie pentru butoaie a luat fiinţă la Pâncota în anul 1861, iar de la 1 ianuarie 1876 se introduce în tot Imperiul Austro-Ungar sistemul de măsură oficial: metrul şi litrul.

Datorită unei dotări tehnice slabe ca şi a unor calamităţi, producţiile de struguri în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt apreciate ca modeste. Dintre calamităţile naturale, cea din 1886 a făcut ravagii în podgorie. Atunci, o puternică invazie de filoxera a dus la distrugerea viilor, pe locul lor cultivându-se alte plante [23]. ,,Cultivatorii erau disperaţi şi nu ştiau ce să facă, după ce au pierdut atâta venit. Şi într-adevăr că şi cel mai împietrit om trebuia să lăcrimeze văzând pustia de locuri părăsite, lăsate pârloage" [27].

În anul 1890, aproximativ 60% din suprafeţele viticole erau distruse. După 1893 se trece la reînfiinţarea plantaţiilor folosindu-se ca metodă de luptă altoirea în verde. Această metodă nu era la îndemâna oricui, de ea beneficiind proprietarii străini care pun de astă dată bazele plantaţiilor de viţă nobilă.

Noile plantaţii bine întreţinute intră pe rod, producţiile obţinute cresc de la un an la altul, astfel că în anul 1897 dumeniul Schulkowsky este menţionat ca mare exportator de vinuri alături de câteva mari firme din Arad.

La 13 septembrie 1900 se organizează la Ghioroc o mare expoziţie de fructe, struguri şi degustare de vinuri, la care domeniul Pâncota prezenta câteva zeci de soiuri de struguri.

În anul 1908 se deschide la Pâncota o expoziţie de maşini pentru viticultură în cadrul căreia sunt prezentate pluguri cu tracţiune animală, aparate de stropit şi alte unelte.

Vinul de Mustoasă specific domeniului reprezintă un produs excelent pentru obţinerea coniacului care dealtfel se producea la Şiria unde funcţiona o fabrică de profil în asociere cu firma franceză Marty.

Pentru păstrarea vinurilor s-au construit spaţii adecvate. Astfel, în anul 1636 se construieşte de către Gh. Rakoczi I pivniţa de la Mocrea, considerată cea mai veche din zonă, iar la Pâncota în subsolul hanului ,,Poşta Veche", baronul Dietrich, deîndată ce a devenit stăpân, a amenajat încă din 1822 o a doua cramă cu o capacitate de 5500 ml.

În perioada interbelică, după înfăptuirea reformei agricole, agricultura locală este dominată de mica proprietate la care se adaugă primele elemente burgheze cărora li s-a permis să cumpere întinderi mari de pământ. Via continuă să dea nota caracteristică agriculturii locale. În privinţa structurii culturilor de câmp, cerealele ocupă în continuare cele mai mari suprafeţe, urmată de plante tehnice şi legume, Pâncota fiind recunoscută pentru producerea ardeiului de boia.

După cel de-al Doilea Război Mondial, la fel ca în întreaga ţară, agricultura din zona noastră a cunoscut diverse forme de organizare. În anul 1952 ia fiinţă întovărăşirea agricolă ,,Dezrobirea" cu 45 familii şi 95 ha. Şase ani mai târziu apar la Măderat două întovărăşiri. În anul 1952 se înfiinţează la Pâncota prima formă de lucru în comun a pământului, gospodăria agricolă colectivă, devenită ulterior cooperativa agricolă de producţie care în 1958 cuprindea aproape toate familiile de ţărani din localitate. Acelaşi lucru se petrecea şi la Măderat în anul 1960.

C.A.P. Pâncota dispunea înainte de anul 1989 de o suprafaţă de 1820 ha care repartizată pe culturi arăta astfel:

 

grâu
 425 ha
 
porumb
 535 ha
 
floarea-soarelui
 100 ha
 
soia
 100 ha
 
sfeclă de zahăr
 124 ha
 
viţă de vie
 166 ha
 
alte culturi + păşuni + fâneţe
 370 ha
 

 

 

 

C.A.P. Măderat avea la înfiinţare 1088 ha teren arabil şi 262 ha viţă de vie. În privinţa structurii culturilor, situaţia era asemănătoare celei de la Pâncota, procentele culturilor de bază fiind raportate la suprafaţa cultivată în ansamblu.

Pentru efectuarea tuturor lucrărilor agricole, ambele C.A.P.-uri şi-au creat o bază tehnico-materială adecvată, respectiv câte o secţie de S.M.A. dotată cu setul de măsuri agricole necesare efectuării lucrărilor de bază.

Pe lângă sectorul vegetal şi viticol profilat pe cultura cerealelor şi a strugurilor pentru vin, cele două unităţi agricole cooperatiste dispuneau fiecare de câte o fermă profilată pe creşterea animalelor pentru carne şi lapte (porcine, ovine, bovine).

Producţiile vegetale în cadrul celor două C.A.P.-uri au cunoscut în decursul existenţei lor creşteri substanţiale de la un an la altul. Spre exemplificare, dăm producţiile înregistrate în doi ani reprezentativi la cerealele de bază la unitatea din Pâncota.

 

C

 1952
 1977
 
Grâu
 1257 kg/ha
 3300 kg/ha
 
Porumb
 2462 kg/ha
 4200 kg/ha
 
.A.P. Măderat înregistra în anul 1977 la grâu o producţie de peste 2500 kg/ha, iar la porumb 3400 kg/ha, producţii superioare mediilor înregistrate în anii precedenţi.

Pe lângă cele două C.A.P.-uri, pe teritoriul localităţii noastre şi-au desfăşurat activitatea şi câteva ferme aparţinând agriculturii de stat:

 

 

 

 

patru ferme ale I.A.S. Baraţca specializate în cultura viţei de vie, una pentru struguri de masă şi trei pentru struguri de vin. Aceste ferme aveau în anul 1990 o suprafaţă de 364 ha plantaţii viticole. Condiţiile pedoclimatice locale sunt deosebit de favorabile pentru obţine­rea unor producţii destul de ridicate la soiurile de vinuri albe (Mustoasa de Măderat 18,5 t/1969), uşor şampanizate, şi a vinurilor de casă curente. Dintre soiurile cultivate în podgoria noastră amintim pe lângă Mustoasa de Măderat, Muscat de Adda, Riesling italian, Merlot, Muscat Hamburg, Cabernet, Fetească albă, Italia, Pinot gris, Chaselas d'ore ş.a.

o fermă de stat a I.A.S. Ineu profilată pe cultura cerealelor.

 

După 1989 cele 2 C.A.P.-uri s-au desfiinţat. Pe cele 3203 ha s-au constituit 1832 proprietăţi la care se adaugă 766 acţionari pentru 1460 ha.

În anul 1990 s-au creat 3 societăţi agricole cu personalitate juridică, două asociaţii cu acelaşi profil dar fără personalitate juridică, care cumulează la un loc aproape 1750 ha.

La culturile de câmp se constată o diminuare a producţiei generată pe de o parte de criza organizatorică şi apoi de condiţiile meteorologice mai puţin favorabile, iar în sectorul animal o scădere a efectivelor. Spre edificare dăm situaţia comparativă pe categorii de animale în anii 1989 şi 1999.

 

 1989
 1999
 
Bovine
 1421
 330
 
Porcine
 2232
 330
 
Ovine
 4452
 1800
 
Cabaline
 199
 155
 
  La finele anului 1999, sectorul agricol Pâncota dispunea de 5986 ha supra­faţă agricolă în proprietate care aparţinea unui număr de 3683 proprie­tari cu domiciliul în localitate şi a 370 proprietari cu domiciliul în alte localităţi. Din această suprafaţă, 1850 ha aparţin celor 3 societăţi agricole, 69 ha unei societăţi comerciale cu profil agricol, iar restul producătorilor privaţi lucrează pământul individual sau în asociaţii de tip familial.

 

 

 

 

 

 

Pentru efectuarea diverselor lucrări, localitatea dispunea în anul 1999 de următoarea bază tehnico-materială:

tractoare: 50,

pluguri cu tracţiune mecanică: 40

semănători: 30

combine autopropulsate: 11

remorci: 26

care şi căruţe: 65

maşini de ierbicidat: 6

maşini de împrăştiat îngrăşăminte: 4

maşini pentru stropit şi prăfuit: 2.

Căile de comunicaţie şi transporturile
Transportul de produse şi mărfuri de la locul de producţie la cel de depozitare sau consum, ca şi transportul călătorilor sau al informaţiei, joacă un rol deosebit de important în economia locală.

Construcţia căilor de comunicaţie terestre a început în această parte a ţării către sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a dat în folosinţă calea ferată Arad-Brad ce trece prin partea de vest a oraşului. Clădirea gării C.F.R. Pâncota şi a haltei Seleuş în partea de nord a localităţii datează din anul 1890.

În anul 1906 a fost construită şi dată în exploatare calea ferată electrică Arad-Podgoria. La început tramvaiul mergea până la intrarea în oraş dinspre Mâsca, apoi în 1908 s-a prelungit tronsonul până în partea centrală a oraşului. Pe acest traseu nou creat, noul mijloc de transport avea 4 opriri: prima la intrarea în oraş unde s-a construit şi gara electrică, a doua în faţa hanului ,,Poşta Veche", a treia în dreptul străzii Eminescu pentru acces la piaţă, şi staţia terminus în faţa hotelului ,,Coroana Ungariei" devenit după 1918 hotel ,,Dacia", unde se realiza şi întoarcerea vagoanelor cu ajutorul plăcilor turnante. La început, sistemul de tracţiune se făcea cu motoare benzo-electrice iar întoarcerea vagoanelor cu ajutorul plăcilor turnante situate în staţiile terminale.

Văzându-se că acest sistem de tracţiune nu dădea randament, în anii 1912/13 s-a trecut la electrificarea tronsonului, fiind montaţi stâlpi de beton ale căror console susţineau linia electrică. Energia electrică necesară a fost la început furnizată de termocentrala Arad. Clădirea gării electrice din oraş precum şi depoul în care era garat motorul pe timp de noapte datează din 1911.

În istoria transporturilor din ţara noastră, această cale ferată electrică rămâne una dintre primele realizări de acest fel, constituind pentru localitatea noastră şi pentru judeţul Arad, de-a lungul celor 6 decenii cât a fost utilizată, cel mai convenabil şi eficient mijloc de transport între municipiul Arad şi localităţile din podgorie. În prezent se mai utilizează doar tronsonul Arad-Ghioroc, celelalte fiind scoase din uz la începutul deceniului VII (vezi …).

În afara celor două căi de transport amintite, oraşul Pâncota este străbătut de şoseaua asfaltată Arad-Tinca-Oradea. Acest drum judeţean nr. 789, leagă oraşul de reşedinţa judeţului şi a fost recon­struit cu piatră şi balast în anul 1752. În prezent drumul este modernizat, având aşternut asfalt pe întregul traseu. Cu localităţile vecine Măderat, Sântana oraşul este legat prin drumuri judeţene moderni­zate.

Transportul prin conducte constituie mijlocul modern prin care se asigură alimentarea cu apă a celei mai mari părţi a populaţiei oraşului propriu zis.

Comerţul
Schimbul de mărfuri constituie o îndeletnicire adânc înrădăcinată în tradiţiile economice locale. Poziţia geografică la intersecţia unor importante drumuri de legătură a permis ţinerea la Pâncota a vestitelor târguri săptămânale [21]. Renumele târgului se datorează schimbului de vite care a avut şi are loc în fiecare sâmbătă. Edificatoare în acest sens sunt cifrele unei statistici ce se păstrează din anul 1895:

 

Animale aduse la târg (piaţă)
 
Cai
 Boi
 Vaci
 Viţei
 Porci
 Oi
 
770
 2900
 2050
 1650
 3500
 5600
 
din care vândute
 
190
 2800
 1700
 1480
 2950
 5600
 

 

Tot la această piaţă se mai comercializează şi alte produse, dintre care amintim: materiale de construcţie, obiecte din lemn, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, etc.

Pe lângă aceste ,,pieţe" săptămânale, în a doua sâmbătă a lunii februarie, prima din luna mai şi august şi a doua din octombrie se organizau până nu demult marile târguri anuale---patru la număr---pentru vite, cereale, produse alimentare şi alte bunuri.

Târgul de la Pâncota a atras dintotdeauna un mare număr de vânzători şi cumpărători din cele mai diverse localităţi ale ţării, mai nou şi din afara hotarelor ei, fiind unul din cele mai renumite centre de schimb din ţară. Acesta a avut şi are o influenţă deosebită asupra ocupaţiei localnicilor care s-au adaptat continuu la condiţiile impuse de activitatea pieţii.

În prezent, în oraşul nostru îşi desfăşoară activitatea un număr însemnat de agenţi economici care s-au profilat pe activităţi comerciale oferind cumpărătorilor o gamă foarte diversificată de produse atât autohtone cât şi aduse din afară.

Dacă în anul 1989 comerţul de stat şi cooperatist dispunea de o reţea bine organizată în care lucrau aproape 200 angajaţi, în prezent datorită procesului de reorganizare, aceasta s-a destrămat devenind mai întâi societăţi comerciale pe acţiuni, care ulterior s-au privatizat sau au fost lichidate.

În anul 1992 existau 66 agenţi economici cu capital privat a căror activitate era axată pe schimbul de produse. După 10 ani de economie de piaţă, numărul acestora se ridică la 70. Menţionăm în continuare câţiva dintre aceştia, a căror activitate după cifra de afaceri realizată o apreciem ca prosperă.

 

S.C. FlaviMar, cu o cifră de afaceri de peste 6 miliarde lei/1999, avându-l ca patron pe Marin Paven, oferă populaţiei din zonă o gamă foarte variată de produse alimentare

S.C. Elidor şi A.B.C, patron Dorel Mihăicuţa, pune la dispoziţia consumatorilor un sortiment foarte bogat de produse industriale

S.C. Hary şi Textile, patron Edith Hrubiak, oferă cumpărătorilor o mare varietate de produse textile, cosmetice, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, tricotaje, bunuri de uz casnic, etc.

S.C. Faur Fito, patron ing. Ofelia Faur, asigură pe micii producători agricoli cu îngrăşăminte, seminţe, insecto-fungicide pentru combaterea dăunătorilor, etc.

S.C. Roland şi fiul, patron Roland Bernardin, specializată în produse de panificaţie

S.C. Hello Sailor, patron D. Baciş; Mini Cafe, patron E. Spysak; Edy, patron E. Feher; Moţiu patron V. Moţiu; Miky, patron E. Rubinstein, ş.a. sunt profilate pe alimentaţie publică.